Biografie

M-am născut în Bucureşti la 16 iunie 1973 într-o familie care mi-a oferit o copilărie extrem de fericită. Am urmat liceul I.L. Caragiale după care am absolvit facultatea de Drept Titu Maiorescu din Bucureşti.
Nu am avut un talent deosebit şi am simţit că avocatura nu este meseria hărăzită pentru mine. Întâmplător, în familia mea existau prieteni care aveau o strânsă legătură cu lumea televiziuni. La îndemnul lor am dat o proba ca oricare tânără pentru un post de prezentator al unei emisiuni pe TVR2. Fără nici un fel de pile, norocul mi-a surâs şi am câştigat proba devenind astfel prezentatoarea emisiuni ''Vară pentru 2'' în anul 2000.


Începutul fiind făcut, tot pe postul naţional TVR 2, au urmat şi alte emisiuni live, simţindu-mă extrem de confortabil în această postură.
Au urmat alte prezentări pe TVR1, Festivalul: „Cerbul de aur”, etc. Norocul însă mi-a mai surâs încă o dată şi adevărata consacrare a venit în anul 2004, o dată cu câştigarea castingului pentru prima telenovela românească ''Numai Iubirea'' difuzată pe postul Acasa Tv şi a castingului pentru emisiunea ''Corazon Latino'' trasmisă tot pe postul Acasa Tv.
A urmat apoi rolul principal în telenovela "Pacatele Evei''. În anul 2007 am scos primul meu album muzical intitulat "Mai bună ca niciodată'' care mi-a adus satisfacţii nesperate fiind primit de public foarte bine. În vara lui 2007 am realizat şi primul videoclip la piesa ''Carino''.
În acelaşi an 2007 la postul de televiziune Romantica, am prezentat emisiunea "Preludiul'.


Înainte de demararea serialului de televiziune autobiografic ''Răzbunarea Oanei'' care îşi v-a începe filmările la începutul anului 2008, vreau sa închei anul 2007 cu un proiect dedicat fanilor şi anume ''Păpuşa Oana Zavoranu''.
M-am gândit să lansez această papuşă în perioda sărbătorilor pentru a putea fi în casa celor care mă iubesc cu adevarat, pentru a putea bucura toate fetiţele care mă iubesc, care şi-au creat din mine un idol şi care, cu siguranţă vor fi fericite să aibă în casă papuşa care mă întruchipează. Sunt sigură că un cadou de la Moşu’ cu „Păpuşa Oana” le va aduce bucurie în suflet!
Îmi iubesc şi îmi respect fanii enorm! Ei îmi dau putere să merg înainte, ei mă motivează pentru tot ceea ce fac, am o satisfacţie imensă când văd cât de mult mă iubesc aceşti oameni, şi pentru ei, sunt sigură, ''Păpuşa Oana Zavoranu'' va înseamna mult.


Pentru anul 2008 vă promit noi proiecte marca Oana Zavoranu şi tuturor celor ce au citit aceste rânduri le doresc din suflet să li se îndeplinească orice vis.


Visaţi şi doriţi-vă cu ardoare ceva, pentru că totul este posibil.

 

Cu dragoste
Oana

 
blank
Duminică, 05 Septembrie 2010
© 2010 Oana Zavoranu - Toate drepturile rezervate.
Graphic design by Evologic Development. Powered by PSCBCD